AFINUL DE MUNTE

2Parale.ro

Afinul de munte, Vaccinium Myrtillius face parte din familia Ericaceae şi se întâlneşte în etajul montan din Vatra-Dornei in Munţii Şerbei, Munţii Giumalăului cât şi în Munţii Maramureşului.

Acesta este un semiarbust care creşte în regiunile montane în pădurile de conifere, pe stânci şi pe soluri silicoase până la altitudinea de 2500 metri altitudine.

Afinul este un semiarbust ramificat cu tulpini muchiate, subţiri şi verzi, are frunzele scurt –peţiolate, ovale, mici şi verzi, flori rareori duble, roz –albe, cu petale unite şi fructe de forma unor bobiţe negre albăstrui, cu diametrul de 0,5-0,6 cm, care contin un suc negru-violaceu.

În dermatologie se utilizează frunzele şi fructele afinului, care se recoltează în lunile iunie-septembrie.

Frunzele afinului au efecte antidiabetice, antidiareice, antiseptice, urinare, uşor diuretice, iar fructele se folosesc în alimentaţie în tratarea diabetului zaharat, afecţiunilor dermatologice, tulburărilor circulatorii, periferice, ulceraţiilor cronice sângerânde etc.

Florile sunt de formă globuloasă , de culoare alb-roz, corola terminându-se în 5 dinţi. Înfloreşte în mai –iunie.

Fructele se culeg când ajung la maturitate în lunile iulie-august cu pieptene speciale, iar frunzele de la sfârşitul lunii iulie până în septembrie.

Taninul din fruct are acţiune astringentă, precipită asupra proteinelor, mucoaselor celulelor tractului digestiv, diminuează acţiunea substanţelor toxice si iritante.

Supranumite “ insulina vegetală “ , afinele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic al diabeticilor.

Din cele mai vechi timpuri sunt cunoscute efectele terapeutice ale afinelor împotriva diabetului şi bolilor de inimă.

Afinele fiind o sursă bogată de vitamine A şi C acestea devin şi mai benefice pentru corpul uman.

Afinul preferă zonele cu temperaturi moderate şi cu climat umed şi răcoros.

Rezistă în timpul iernii la temperaturi de –25 de grade celsius. În ceea ce priveşte apa afinul se comportă bine în zonele cu precipitaţii medii anuale între 800-1000 mm.

Afinul preferă versanţi cu expoziţie sudică, dar suportă bine şi semiumbra.

Acesta se comportă foarte bine pe solurile acide şi bine drenate soluri întâlnite în zona montană de la Vatra-Dornei.

Afinul de munte fructifică începând din anul II şi leagă mai multe fructe începând cu anul V.

Afinele pot fi folosite pentru consum în stare proaspătă sau congelate precum şi la industrializare pentru sucuri, siropuri şi lichioruri.

Lăstarii, frunzele sunt utilizate in industria medicamentelor, datorită conţinutului lor în substanţe tanante, hidrochinină, vaccinină şi arbutoză.

Observaţiile şi determinările au fost făcute pe teren în Munţii Şerbei de către specialiştii şi inginerii horticultori din zona noastră în vederea cunoaşterii vigorii şi productivităţii a afinului sălbatec de munte. În perioada cercetărilor ecologice nu s-au efectuat nici un tratament.

În câmpul experimental înfiinţat în ţara noastră în anul 2.002 s-au studiat mai multe varietăţi ale afinului de munte.

S-a demonstrat practic şi experimental faptul că afinul de munte Vaccinium myrtillus întâlnit la noi în ţară are un ritm mai mare de creştere în comparaţie cu afinul vânăt şi afinul gigant. În câmpurile experimentale s-a semnalat prezenţa unor boli şi dăunători folosindu-se metode de igienă culturală.

Dacă România ar investi 3-4 ani câte 6 milioane de dolari în cultivarea afinelor sălbatice de munte ar putea obţine venituri de circa 300 de milioane de dolari anual .

Cercetările efectuate de către mine inginer horticultor de profesie în muntele Şerba de la Vatra-Dornei arată faptul că afinul de munte sălbatic care se găseşte în flora spontană este foarte productiv, obţinându-se într-un an 6 tone/ ha.

Afinul este un fruct deosebit de apreciat în compoziţia mai multor produse alimentare : iaurt, ciocolată, gemuri, dulceţuri, sucuri şi bere. Berea de afine a cucerit pieţele Japoniei. Preţurile produselor pe bază de afine sunt şi ele atractive pentru investitori : siropul natural de afine poate ajunge şi la 4 lire sterline .

La afinul de munte polenizarea este entomofilă şi se face cu ajutorul insectelor.

Creşterea şi dezvoltarea fructelor începe după legare şi se încheie odată cu începerea maturării şi se caracterizează prin mărirea continuă a volumului însoţită în ultima parte a intervalului fenologic şi de modificări biochimice.

Prin cercetările efectuate de mine în zonele montane de la Vatra-Dornei apariţia unor intervale mai lungi de secetă, primăvara , după ierni lipsite de zăpadă şi în timpul verii când evapotranspiraţia este intensă, duce la perturbări în desfăşurarea proceselor metabolice, creşteri slabe, fructe mici şi căderea lor prematură.

Studiile efectuate de către cercetătorii români au scos în evidenţă faptul că pe solurile acide, şi bogate în humus cu un conţinut ridicat în materie organică şi cu un ph optim afinul de munte găseşte condiţii prielnice de creştere, de dezvoltare şi de rodire.

Afinele au fost folosite de mii de ani, în mod deosebit de populaţiile băştinaşe din America de Nord, atât ca aliment dar şi ca fructe de leac, în stare proaspătă şi conservată.

Din afine se preparau turte în amestec cu grăsimi de animale, care după aceea se uscau sau erau păstrate în miere de albine.

Amerindienii foloseau în trecut de la afin fructele, frunzele, lăstarii tineri şi rădăcinile pentru obţinerea unor preparate.

În Europa afinul este citat încă din secolul XII ca plantă medicinală.

În secolul XVI un botanist german vorbeşte despre efectul benefic al afinului în tratarea rănilor, băuturilor şi afecţiunilor de plămân şi ficat.

Dacă până la începutul sec XX efectele curative menţionate într-o serie de documente, nu erau certificate de cercetări ştiinţifice având la bază doar observaţiile botaniştilor, credinţa populară şi utilizările tradiţionale după anul 1930 au arătat că afinul a început să fie cunoscut mai bine în tratarea unor afecţiuni diverse.

Unii botanişti afirmă că fructul de afin a fost folosit în hrana omului preistoric, cu 30 de secole înainte de Isus Hristos .

Afinata care se obţine în urma prelucrării afinului de munte are proprietăţi antihemoragice şi întăreşte vasele sanguine în caz de fiebită, ulcer varicos, infarct miocardic.

Cura de afine este indicată şi pentru scăderea valorii ureei .

În timpul celui de-al doilea război mondial, membrii corpului francez de luptă care trebuiau să plece noaptea în acţiuni de comando, consumau o mare cantitate de afine la ultima masă dinaintea misiunii .

Producţia de afine din flora spontană s-a triplat în ultimii 15 ani, datorită intervenţiilor făcute pentru controlul preemergent al buruienilor, utilizarea albinelor pentru polenizare.

Afinul de munte deşi prezintă vocaţie ecologică este atacat de o serie de dăunători cum ar fi păduchii ţestoşi, cicada afinului, larva mugurilor de afin, viermele de scoarţă etc.

Fructele de afin de cultură sunt mai puţin perisabile decât majoritatea fructelor de arbuşti : zmeur, coacăz negru şi mur. Depozitarea în stare proaspătă se face la 0,5 grade celsius pentru maximum patru săptămâni. La 4-5 grade celsius depozitarea nu depăşeşte o săptămână .

Afinele şi suplimentele pe bază de afine reduc nivelul colesterolului în sânge.

Cercetătorii români au descoperit că două ceşcuţe de afine reduc nivelul colesterolului în sânge. Aceştia au descoperit că două ceşcuţe cu afine pe zi sunt suficiente pentru a reduce nivelul colesterolului cu 8-15 procente.

Aceste două ceşcuţe sunt echivalentul a două procente din meniul unei zile, după cum au explicat experţii români şi canadieni.

Potenţialul anti-colesterol al afinelor a mai fost şi în alte cercetări, când au fost asociate şi cu protecţia împotriva cancerului şi a bolilor neurodegenerative.

Studiul canadian a arătat că asocierea afinelor cu alimente bogate în fibre are rezultate şi mai bune în lupta cu colesterolul şi bolile asociate acestuia.

În România s-au făcut multe cercetări la afinul sălbatic între anii 1968- 1989 afirmându-se că arbustul creşte şi se dezvoltă bine pe soluri acide brune eu-mezobazice şi şi pe soluri cu reacţie moderat acidă cu un ph de 5,5-5,6.

Fructele afinului prelucrate termic, sub formă de dulceţuri pierd o parte din substantele benefice.

Afinele ajută în cazul tulburărilor de circulaţie encefalică, la diaree, enterocolită de fermentaţie .

Au efect benefic în cazul oxiurozei, al diabetului si maladiilor asociate acestei boli al infecţiilor urinare, artritelor, candidozei bucale şi digestive, faringitelor, stomatitelor, artritelor, candidozei bucale şi digestive, faringitelor, stomatitelor sau în tratarea rănilor sângerânde.

Ceaiul din frunze şi fructe are efect de rehidratare.

Frunzele şi fructele afinului au o largă istorie de uz medicinal. Până în prezent, rezultatele cele mai bune în tratamentul pancretitelor şi al diabetului, prin mijloace fitoterapeutice, au fost obţinute asociindu-se extractele selective din cele mai multe plante sau plantele ca atare, neprelucrate prin procedee chimice.

La numeroşi pacienţi trataţi cu extracte de frunze de afin, s-a constatat reducerea semnificativă a dozelor de insulină necesare zilnic.

Administrarea fructelor de afin are un efect hipoglicemic.

În formele uşoare de diabet zaharat, preparatele din afin pot înlocui insulina dacă se asociază cu alte plante cu acţiune hipoglicemiantă.

Trebuie de reţinut faptul că substanţele active din afin nu dau rezultate satisfăcătoare în formele medii sau severe de diabet, sau în diabetul infantil.

Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate, câte 50-100 g pe zi, în cure de două săptămâni pe lună. Tratamentul se va face intermitent, cu pauze între serii.

Din infuzia preparată dintr-o lingură de frunze de afin la o cană cu apă se beau două căni pe zi timp de zece zile.

Extractul apos preparat la rece prin macerarea a două linguri de frunze în 250 ml apă, timp de şase ore, se bea în cantitate de două căni pe zi.

Afinul preferă zone cu temperaturi moderate şi temperate.

Acesta rezistă la secetă prelungită . Excesul de umiditate în zona montană provoacă căderea frunzelor la afin.

Afinul de munte fructifică bine în locuri luminate pe versanţi cu expoziţie sudică.

Fructele conţin apă 86% zaharuri 7-13% , zaharoză 1-2%, circa 1% acid uric, 0,9% acizi benzoici, tanin 0,3o- 0,43% fosfor, sulf 8%, magneziu 6%, clor 5% şi fier 1%.

Afinele au şi proprietăţi cosmetice, astringente şi antiseptice.

În România din afine se obţine crema antirid de zi şi noapte cu ingrediente 100% naturale, într-o formulă nutritivă pentru tenul delicat, sensibil şi predispus la acnee. Crema protejează tenul de acţiunea factorilor externi şi de efectele dăunătoare ale oxidării restabilind bariera naturală protectivă.

ing horticol diplomat Laurian Ungurian Vatra-Dornei

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s